Sinaxar 18 Mai

 

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinților mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel și Hristina (Cristina) fecioara.

CristinaDintre aceștia sfântul Petru era din orașul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetății evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, și nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne și cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor și-a dat duhul și a luat de la Dumnezeu cununa nevoinței. Iar Pavel și Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, și fiind ostași sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Și fiind prinși acolo Dionisie și Hristina, Pavel și Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară și frumoasă și în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânșii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei și-au schimbat gândul datorită învățăturilor ei, și au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei și Dionisie au fost uciși și îngropați de mulțimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.

Patimirea sfintilor mucenici dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin si Venedim.

Iraclie, Paulin și Venedim erau din Atena și propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni și pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deșertăciunea și înșelăciunea idolilor. Pentru aceasta au fost prinși și duși la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit și a încercat și alte multe chinuri, și fiindcă s-au păzit nevătămați prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârșit le-a tăiat capetele, și așa au luat fericiții cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor șapte femei mucenițe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia și mucenicul Teodot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ștefan cel nou, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox.