marți, 11 septembrie 2035
Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul; Sf. Teodora din Vasta
Ap. II Corinteni VIII, 16-24; IX, 1-5; Galateni VI, 11-18; Ev. Marcu III, 13-21; Ioan XII, 19-36
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni VIII, 16-24Capitolul VIII16. Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. 
17. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pe de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi. 
18. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile; 
19. Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră. 
20. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi. 
21. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. 
22. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. 
23. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos. 
24. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca şi a laudei noastre pentru voi.  Capitolul IX1. Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu. 
2. Că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi. 
3. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam, 
4. Ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. 
5. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.  Galateni VI, 11-18Capitolul VI11. Vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. 
12. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos. 
13. Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. 
14. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! 
15. Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. 
16. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, - pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! 
17. De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus. 
18. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin. 

Evanghelie
Marcu III, 13-21Capitolul III13. Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El. 
14. Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită  să propovăduiască, 
15. Şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. 
16. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; 
17. Pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică fii tunetului. 
18. Şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Bartolomeu, pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu, şi pe Tadeu, şi pe Simon Cananeul, 
19. Şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut. 
20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce. 
21. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire.  Ioan XII, 19-36Capitolul XII19. Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El. 
20. Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. 
21. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. 
22. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. 
23. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. 
24. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. 
25. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. 
26. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. 
27. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. 
28. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi. 
29. Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! 
30. Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. 
31. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. 
32. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. 
33. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. 
34. I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului? 
35. Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. 
36. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.