miercuri, 12 septembrie 2035
Odovania praznicului Nașterii M. D.; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul
Ap. II Corinteni IX, 12-15; X, 1-7; Ev. Marcu III, 20-27; Ioan XI, 47-57
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni IX, 12-15Capitolul IX12. Pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu; 
13. Slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi, 
14. Se roagă pentru voi, şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce prisoseşte la voi. 
15. Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit.  Capitolul X1. Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos - eu care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi S 
2. Vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. 
3. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte. 
4. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii, 
5. Şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, 
6. Şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. 
7. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi. 

Evanghelie
Marcu III, 20-27Capitolul III20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce. 
21. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire. 
22. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii. 
23. Şi chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana? 
24. Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui. 
25. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină. 
26. Şi dacă satana s-a sculat împotriva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit. 
27. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui.  Ioan XI, 47-57Capitolul XI47. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? 
48. Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. 
49. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic; 
50. Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. 
51. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam, 
52. Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi. 
53. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă. 
54. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi. 
55. Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. 
56. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? 
57. Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.